Termonebulizator KB 100 . tehnologie revolutionara de combatere a insectelor daunatoare din solarii și sere.
Spirala nu se înfundă, constructiv fiind separate spirala şi ţeava de soluţie, astfel chimicalele nu se carbonizează.
Rezervorul de chimicale şi aparatul de bază nu trebuie păstrate separat pentru a preveni corodarea pompei. Încât are rezervor separat pentru chimicale, motorina şi substanţele chimice sunt separate.
Maximizează efectul chimicalelor, fiindcă acestea sunt descărcate direct, fără a trece prin vaporizator.
Pentru utilizarea indelungata a termonebulizatorului FOLOSITI DOAR MOTORINA SAU APA( Preferabil distilata)
Plaja de utilizare este extinsă, pentru că se poate folosi atât apă, cât şi substanţe chimice cu apă, fiindcă nu există modificări chimice sub efect termic. (exterminarea dăunătorilor, dezinfecţie, carantină, îngrăşăminte nediluate şi alte chimicale agricole)
Este excelent în producerea de ceaţă din apă sau ulei parafinic.
Ce este dezinfectia prin nebulizare?
Dezinfectia prin nebulizare (ceata ) este o metoda revolutionara, care presupune executarea unor operatiuni de prevenire sau combatere a daunatorilot/ Scopul acestor operatiuni este distrugerea germenilor patogeni, a virusilor și bacteriilor de pe diferite suprafete, a insectelot precum și a LARVELOR
Aceasta metoda nu este daunatoare oamenilor și animalelor.
Cum se realizeaza acest tip de dezinfectie
A. Pregatirea spatiului care urmează a fi dezinfectat este prima etapa.
Inainte de a se trece la dezinfectia propriu-zisa, incaperea trebuie inchisa ermetic. În acazul solariilor, aerisirile laterale trebuie inchise.
Pulverizarea se va face din capatul cel mai indepartat ar solarului spre fata.
Apoi, se elibereaza spatiul, astfel incat nicio persoana sa nu fie prezenta pe tot parcursul operatiunii de dezinfectie. Spatiul nu trebuie sa fie accesibil, de preferat timp de o ora după finalizarea operatiunii.
Dispozitivul nebulizeaza substantele profesionale folosite, pulverizandu-le sub forma de ceata rece extrem de fina (particule mai mici de 5 microni). Dimensiunea mica a particulei determina ca ceata sa pluteasca în aer un timp mai indelungat și, astfel, se produce o dezinfectare completa.
Datorita sistemului 3D de nebulizare, insecticidul ajunge în absolut toate spatiile incaperii și coboara incet, permitand interactiunea cu mediul din acel spatiu.
Particulele nu se asaza imediat pe suprafete, ci plutesc în incapere, difuzandu-se lent, ca o ceata care umple solarul Astfel, acesta va fi decontaminat, în cel mai eficient și complet mod posibil. Ceata patrunde în zone altfel imposibil de atins, nise, fisuri, gauri de aerisire și atinge toate suprafetele pentru a ucide virusii, germenii și agentii patogeni.
Caracteristici tehnice.
Dimensiuni: 61 × 17,5 × 40 cm
Po
ire: prin apăsarea butonului de aprindere
Capacitate rezervor combustibil: 2,8 L
Combustibil: gaz propan lichid
Debit combustibil: 2 litri/oră
Capacitate rezervor chimicale: 400 cm3
Debit chimicale: 1-5 litri (motorină, apă,ulei parafinic)
Masă: 1,7 kg